Private Detective in the wild, wild east – Detectiv in Romania

      În seria „Private Detective în the wild, wild east” voi încerca sa radiografiez diferite lumi în care am fost nevoit într-un fel sau altul sa intru prin prisma profesiei de detectiv particular și care sunt percepute in general in mod gresit. Nu sunt nici scriitor, nici psiholog și nici analist de vreun anume fel, ci doar un detectiv particular care activează în acest domeniu de peste doua decenii. Legea 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, mă obliga sa păstrez secretul profesional nu numai acum, ci chiar și după terminarea activității, tocmai din acest motiv nu voi povesti cazuri concrete și nici nu voi folosi nume reale, ci doar concluziile pe care le-am tras eu din informațiile și experiențele pe care le-am acumulat de-a lungul timpului în exercitarea profesiei de detectiv particular

Episodul 1: Videochat, Porn și alte mizilicuri

 

Avantaje sau nu prea..

Unul dintre putinele avantaje ale profesiei de detectiv particular este acela ca spre deosebire de un om care activează în alte profesii și se învârte aproape toată viața în același cerc, un detectiv particular, care chiar din asta trăiește, intra în diferite lumi și vede viata din mai multe unghiuri. Din păcate, în cele mai multe cazuri, dacă nu chiar în toate, el vede doar partea urâtă a lucrurilor și intra de obicei în lumi de care majoritatea nici nu vor sa știe. Majoritatea oamenilor traseaza paralele între profesia de polițist și cea de detectiv, însă dacă ieșim putin din norma și bifam patratelul cu „nu sunt robot”, cel din urma poate fi comparat și cu o escorta ieftină – este de multe ori plătit la ora, oamenii nu vor sa se știe ca au apelat la el și în cele mai multe cazuri are de-a face doar cu oameni cu probleme.

 

De ce ieftină? Pentru ca dacă comparam tarifele, o escorta obișnuita  câștigă mai mult, fără sa aibe aproape niciun fel de cheltuieli. Îmi aduc aminte cum o amica era surprinsa acum vreo 10-15 ani ca tariful pentru supraveghere foto-video era atunci de 15-20 euro pe ora pentru un echipaj de supraveghere foto-video, I se părea enorm și pentru ca abia avusese nunta am întrebat-o cât a plătit pentru fotografi la nunta ei și mi-a răspuns ca 5000 de euro. Am întrebat-o apoi cum de i se pare ok ca plătește 5000 euro pentru fotografiile de nunta, dar i se pare exagerat sa plătească de 10 ori mai putin pentru aceeași perioada de timp un echipaj de supraveghere foto-video format din doi detectivi. Mi-a răspuns foarte sec „Aaa..pai aia sunt artiști.” Adevarul e ca ar fi cel putin ciudat sa nu alegi tradiționalul platouas cu salamior, șunculiță și icre de crap servit intr-o locație „fancy” și sa preferi o mașină cu geamuri negre și un pet de plastic cu gura mai larga pe post de companion sau sa te ferești de unchi beți care vor poze cu nu știu ce rude in loc de „bombardieri”, poliție și alte surprize ale străzii. Dar cum e vorba aia – fiecare doarme precum isi așterne.

 

Videochat-ul – blestem sau binecuvântare?

 

Nu știu dacă mai este valabil și în zilele noastre însă la un moment dat Bucureștiul era considerat capitala mondiala a videochat-ului. Bucureștiul a ajuns sa poarte titulatura asta din doua motive: internet de calitate pe de o parte, dar în primul rând datorită numărului mare de modele, multe dintre ele vorbitoare de limba engleză. Un numar semnificativ din clienții mei au venit tot datorită acestei industrii – de aici si materialul pentru acest interviu. Pentru escrocii sentimentali aceasta platforma a fost și încă este un loc excelent unde pot sa întâlnească potențiale victime. Însă desi majoritatea contactului meu cu aceasta lume a fost prin prisma escrocheriilor, aș fi ipocrit dacă aș spune ca de-a lungul timpului nu am întâlnit și cazuri cu fete care s-au realizat financiar prin intermediul videochat-ului fără sa facă niciun fel de escrocherii și, în foarte putine ocazii, chiar și modele care s-au căsătorit cu un bărbat pe care l-au cunoscut prin intermediul platformei de videochat. În același timp și simplul fapt ca pentru multe fete fugite de acasă și/sau fără posibilități studiourile serioase din București au oferit adapost și posibilitatea de a se întreține pana când isi pun ordine în viață, fără sa ajungă pe străzi, sa se prostitueze sau sa fie victime ale unor persoane dubioase este intr-un mod ciudat, varianta reusita din potentialul de scenarii pe care le aveau intr-un moment. În fine, știu ca intr-o lume perfecta aceasta varianta nu ar fi trebuit sa fie considerată una fericita sau de luat în calcul, însă din păcate nu trăim intr-o lume perfecta. Avem o generație întreaga care a crescut cu părinții plecați la munca în Spania sau Italia și care echivaleaza dragostea cu pachetul primit o data pe luna sau cu transferul de bani trimis de către părinți ca sa le arate cât de mult ii iubesc și cât de mult se sacrifica ei, tocmai pentru binele lor. Intr-un fel le spun încă din copilărie ca ei sunt vinovați pentru situația lor familială și ca banul este cel mai important lucru în viață. Din pacate, o mare parte din modelele de videochat au crescut cu o astfel de „iubire” părintească. În general, oamenii sunt un produs al mediului lor înconjurător și când acest mediu este unul plin de lipsuri, reproșuri, violenta și suferință, nu te poți aștepta ca produsul lui sa fie foarte diferit de mediul în care a crescut. Nu vreau sa intru în prea multe detalii, ideea principala e ca sindromul „Italia” nu afectează doar mamele plecate la munca, ci și pe copii lor. Voiam sa subliniez faptul ca dacă privim în ansamblu și fără prejudecăți, videochat-ul a fost în unele cazuri singura sau cea mai buna alternativa pentru anumite fete.

 

Presupui greșit.

 

Pun pariu ca de fiecare data când vezi o fata tânără și atrăgătoare alături de un bărbat care ar putea sa ii fie tata sau poate chiar bunic, zici ceva de genul „Uite și zdreanța asta… cu moșul asta libidinos, cred ca e plin de bani tataie.” Wrong! În industria porno ca și în lumea videochat, aparentele Înșeală. Dacă în România deja numai e un secret faptul ca o grămadă de „bombardieri” devin muritori de foame daca ii părăsește „iubita”/logodnica/nevasta, in lumea „porno” majoritatea starletelor sunt combinate cu seniori. Aici nu vorbesc de bărbați care nu și-au găsit dragostea decât după ce au împlinit 50 de ani, ci în majoritatea cazurilor despre niște psihopati narcisiști care au schimbat multe generații de fete pe parcursul vieții lor și au nevoie tot timpul de „fresh meat” pentru a se simți tineri și în forță. Acestia au extrem de multa grija de ei și vor sa arate tuturor ca ei o au mare și o pot tine sus cu orele. Spre deosebire de fetele din porn care sunt stigmatizate de către societate pentru numărul foarte mare de parteneri sexuali, ei sunt apreciați pentru același lucru, fiindcă pur și simplu așa a funcționat dintotdeauna societatea noastră. Dar sa revenim la preconceptia greșita a oamenilor despre persoanele care se invart în aceasta lume. Precum „bombardierii” romani care mor de foame dacă le pleacă femeia, la fel sunt și moșii aia libidinosi despre care s-ar putea sa crezi ca sunt și plini de bani. In realitate, în perioadele în care rămân fără fata, intra și ei în „survival mode” și pana găsesc o alta victima fac ce este la îndemână, mai un Uber, mai ceva de lucru pe la o sala de forță, etc. În general în lumea adult fetele au coaie și întrețin de fapt „masculii feroce”, „bărbații alfa” și așa mai departe. Dacă fetele au în cele mai multe cazuri un background trist plin de abuzuri și neîmpliniri, bărbații din industria mainstream adult vin de cele mai multe ori din familii bune, nu au avut lipsuri de niciun fel în copilărie și înainte au avut profesii precum economist și chiar polițist. Narcisismul și/sau psihopatia este trăsătura pe care o au aproape toți în comun, percepția greșita a oamenilor este ca psihopatia este o boala psihică când de fapt este o trăsătură de personalitate.

„Pestele” clasic, cel care manipulează zeci, poate chiar sute de fete nu prea mai exista în zilele noastre. În era în care aproape toată lumea are un smartphone conectat la internet, conturi de Facebook, Instagram, Twitter, OnlyFans, etc, le este aproape imposibil sa mai facă lucrurile văzute prin filme. Dacă „peștii” de altădată încearcă și uneori chiar reușesc prin metode gen „Lover boy” și constrângere violenta, succesul este de scurta durata și în cele din urma ajung tot la pușcărie sau poate chiar mai rău. „Peștii” de acum 10-20 de ani, acum sunt „Agenți”, „actori”, „iubiți”, „Soti” și așa mai departe. Faptul ca „pimp-ul” clasic este un exemplar pe cale de dispariție se vede cel mai bine la divele de pe social media care postează frecvent pe Insta din Dubai sau alte locații exotice. Te-ai întrebat vreodată cum de nu apare niciodată vreun „iubi” pentru multe dintre ele în postările respective? Wink, wink

 

Presupui din nou greșit.

 

O alta percepție greșita este aceea aceea ca în industria porno, de exemplu, se fac foarte multi bani. Lucrul acesta e parțial adevărat, însă aici extremele sunt enorme – Mindgeeks –  compania care deține PornHub are intradevar o cifra de afaceri de miliarde de dolari, însă plătește conținutul de pe site-ul lor cu aproximativ 60 de cenți la mia de vizualizări. Pentru a face câteva sute de dolari clipul respectiv ar trebui sa aibă peste un milion de vizulizari, lucru care se întâmplă destul de rar. Performerii din clipurile porno sunt plătiti cu câteva sute de euro pe scena. Filmările pentru performeri sunt de fapt o strategie de marketing pentru escorting, job-ul din care fac de fapt bani. România este mai mult doar o sursa de fete pentru porn și escorting și nu o țară unde se produce prea mult conținut video. De-a lungul anilor am avut doar de câteva ori contact cu aceasta lume și niciodată nu a fost despre domeniu în sine sau despre performeri, ci doar despre mici interese financiare. Intr-o lume în care mainstream porn-ul moare încet, dar sigur, fiind milioane de clipuri făcute de amatori și postate pe diferite platforme, cei care au fost în domeniul asta de pe vremea casetelor VHS trebuie sa se acomodeze în timpurile noastre și cum în afara de sex și manipulat fete nu prea au făcut nimic toată viața, încearcă diverse „mișculații” financiare. De cele mai multe ori tot prin intermediul fetelor – acestea se trezesc ca fac parte din diverse firme fără sa aiba habar de acest lucru și afla abia când sunt citate la poliție. De la „yoghini” cu „eleve” care prosteau străinii pe chat, ca totuși pana ajungi la Nirvana, merg și câteva apartamente cumparate de adepte și pana la „oameni de afaceri” care sunt implicați în relații poliamoroase și filmează clipuri porno cu partenerele in timp ce fac sex cu alți bărbați. Pattern-ul este de obicei același, bărbați educați, de peste 50 de ani, fete de 20 și un pic cu background-uri extrem de nefericite, toate cazurile astea spun de fapt un singur lucru, ca aici nu este vorba de preferințe sexuale, arta sau stiluri de viață necoventionale, ci mai degrabă despre manipulare și exploatare.

Daca Bucureștiul este sau a fost capitala mondiala a videochatului, Budapesta este capitala europeana a porn-ului. Ipocrizia maxima este ca în Ungaria lui Orbán, unde familia tradițională și religia este pusă la loc de cinste, majoritatea producatorilor de filme xxx hardcore și violente aleg tocmai Ungaria pentru a filma fiindcă acolo se accepta orice. Acest lucru nu se întâmplă de ieri, de azi ci de foarte mult timp. Îmi amintesc ca în 2005 eram într-un avion ce zbura între Londra și Budapesta, plin de englezi beți, care aveau un fel de mini cataloage cu fete și discutau între ei cu voce tare despre unde o sa meargă și ce o sa le facă fetelor de pe pliantele respective. Nu o sa reproduc ce ziceau, dar tin minte ca unul dintre ei a zis ca n-ar merge așa departe, referindu-se la ce a spus un altul ca ii va face unei fete, iar altul l-a apostrofat și a zis ca le poate face orice fiindcă oricum sunt doar niște WC-uri umane. N-am crezut ca sunt reale acele vorbe atunci, am considerat ca sunt doar niște cuvinte aiurea spuse de oameni la beție, însă după câțiva ani, fără sa vreau, am aflat ca nu numai ca ce spuneau ei era adevărat, dar era și documentat video.

Majoritatea fetelor din industria adult nu sunt nici proaste, nici nebune – sunt doar un produs al mediului în care au crescut, ba chiar aș putea spune ca multe dintre fetele care fac videochat sau escorting/porn ar fi putut reuși în orice alt domeniu și în cele mai multe cazuri au o inteligenta peste medie. Au învățat cum sa se promoveze singure, sa editeze foto-video și uneori doua, trei limbi străine. Mediul în care au crescut le-a modelat în așa fel încât sa isi dorească sa iasă din el cât mai repede și prin orice metode. Fetele astea nu stau de obicei deloc bine la capitolul răbdare, o cale mai bătătorită ar fost extrem de greu de urmat pentru ele. Nu este de neinteles, nu știu cata răbdare ai fi avut și tu dacă ți-ai fi petrecut copilăria așteptând într-un centru de plasament sa vina maica-ta sa te ia acasă, fiindcă așa ți-a promis, dar în realitate te luau niște asistenți maternali și ajungeai intr-o familie de plasament și apoi în alta.. și așa mai departe. Nu știu ce parcurs ai fi avut în viață dacă figura paternă care ar fi trebuit sa aibă grija de tine și sa te învețe ce e bine și ce e rău, te-a învățat cum sa faci sex cu el și cu prietenii lui, pe rand sau în același timp, explicându-ți ca așa e normal și toată lumea face așa, uita-te pe internet.

Sindromul Stockholm, Porn și Gheorghe Dincă

Au trecut deja doi ani de la crimele care au îngrozit întreaga Românie și poate chiar întreaga lume. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, tot nu avem un sistem tip „Amber Alert” implementat, oamenii tot fac autostopul și singurul care a „câștigat” în urma acestei tragedii a fost tot un psihopat sinistru – „Bă romanilor, când va treziți la realitate?”. V-ați întrebat daca ati fi auzit vreodată de cazul celor doua fete dacă Alexandra nu ar fi sunat la 112 sau dacă nu se găsea un „bun samaritean” care sa încerce sa mai urce o treapta, sa iasa in evidenta călcând pe cadavrele unor fete? Mi se pare ironic cum multi mor de grija fetelor care se dezbracă în fata unui webcam într-un mediu sigur și controlat, dar nu au auzit sau nu isi fac griji de zecile de mii de romance care stau noapte de noapte pe străzile din Italia și Spania sau de fetele care muncesc prin bordelurile nemțești. N-au auzit nici de cazuri unde fetelor le-au fost tăiate brațe și bătute tocmai cu brațul lor amputat, de fete cu craniul strivit și identificate după ani de zile. Probabil ca n-au auzit deloc sau a fost doar o știre care doar le-a trecut pe la ureche și au zis ceva de genul „A și căutat-o vagaboanta, găsea ea ceva cinstit de munca dacă voia cu adevărat.” Asta îmi aduce aminte de cocalarii care claxonează și mai striga câte un „La munca Fa, Zdreanto!” când trec pe langa prostituatele care isi fac veacul pe centura. Iti dai seama ca ele s-au gândit mult timp înainte și din miile de opțiuni pe care le aveau au zis: Pai nu mai bine stau eu pe centura și aștept un tirist burtos și transpirat care a economisit din banii de dus ca sa meargă și el cu o fata? Are logica Boss-ule…

Contrar percepției populare asupra sindromului Stockholm, el nu apare doar în cazurile de luări de ostatici, ci „este considerat ca o strategie obișnuita de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor de cupluri cu copii și al copiilor abuzați emoțional”. Cum babalâcii psihopati care se învârt în aceasta industrie știu foarte bine ca majoritatea fetelor cu care au de-a face au suferit tocmai astfel de abuzuri, ei isi intra în rol foarte repede știind foarte bine ce și cum trebuie sa facă. Nu trebuie sa le ceara bani sau alte favoruri, ele se vor oferi singure sa ii ajute, sa ii întrețină și chiar sa isi modifice infatisarea în funcție de preferințele lor, de la un anumit tip de coafura sau aranjarea parului pubian pana la implanturi mamare sau alte tipuri de operații estetice. Vor fi răsplătite ocazional cu apelativul „târfă” și palmuite din când în când, fiindcă aceasta este concepția lor despre un bărbat adevărat și cred ca asta este și preferința lor sexuală. In realitate, nu fac decât sa se întoarcă și sa caute mereu același bărbat slab și abuziv, care se le ofere figura paternă de care nu au avut parte însă care sa nu fuga de responsabilități precum acesta și care sa le confere mereu garanții verbale ca acest lucru nu se va întâmpla.

Dar totuși care este legătură între sindromul Stockholm, Porn și Gheorghe Dincă? O sa încep prin a spune ca dacă Dincă s-ar fi născut de exemplu la Paris și nu la Caracal, probabil ca l-ar fi chemat Jean-Pierre și ar fi fost actor/producător de filme porno. Modul de operare a lui Dincă este extrem de asemanator cu al unui actor/producător de filme porno din Franța. În anii 90 acesta aducea la Paris fete din diferite tari, de obicei ex comuniste, sub pretextul unor ședințe foto pentru modelling. In realitate când ajungeau acolo li se spunea ca de fapt au venit pentru o filmare porno. In cazul în care refuzau, li se confiscau pașapoartele, lasandu-le practic zero posibilități de a refuza filmarea respectiva. Metoda era folosita de aproape toți producătorii de filme porno ai vremii și este extrem de asemănătoare cu ce fac „ai nostri” de vreo 20 de ani încoace prin metoda „Lover Boy” sau prin contracte de munca false. Evident ca Jean-Pierre fiind un cetățean vest european educat și cu posibilități financiare, isi putea permite bilete de avion și alte metode pentru a isi atrage victimele, Dincă nu trebuia decât sa conducă mașina și dacă se ivea o oportunitate, lua respectiva fata în mașină, o metoda diferită, dar totuși extrem de asemănătoare în același timp. La fel ca și Jean-Pierre discuta cu fetele iar dacă ele nu erau de acord în loc sa le confiște pașapoartele, bloca ușile mașinii. La fel cum Dincă s-a dus sa cumpere crema pentru rănile Alexandrei, moment în care aceasta a reușit sa sune la 112, asa si producătorii de filme pentru Adulți se poarta foarte frumos cu fetele înainte și după filmări, le fac sa se simtă importante, respectate și le spun ca în timpul filmărilor au fost abuzate fizic și verbal doar de dragul artei. Cele care suporta cel mai mult sunt răsplătite cu titulara de „profesioniste” și de obicei sunt folosite pentru a le denigra pe cele care nu au suportat abuzul extrem, ceva gen „așa da” sau „ea cum de poate și voi nu”, o idee cu care poate am pornit chiar din școala românească. Din păcate pentru Alexandra și Luiza ele nu au avut background-ul unei „profesioniste” și le-a fost efectiv imposibil sa facă fata situației. Dacă tot crezi ca, comparația între Gheorghe Dincă și Jean-Pierre este una exagerata, uite niște declarații dintr-un interviu ale celui din urma: „Sunt un bastard căruia ii place sa distrugă voința fetelor pentru a le obliga sa facă ceea ce nu vor și nu mă opresc chiar dacă încep sa plângă” și „99,9 % dintre fetele cu care filmez sunt niște proaste și încă nu înțeleg cum pot fi atât de proaste.” Creatura asta încă face același lucru după mai bine de 30 de ani, înainte de a fi actor și producător de filme porno a fost, surpriza, polițist. Desi putine la număr, majoritatea fetelor considerate de el „profesioniste” vin din România. Singura explicație pe care eu am găsit-o este aceea ca societatea Românească per ansamblu a avut grija din timp ca pentru fiecare profesionista sa existe câte un Dincă, o figura paternă, clasica și impunătoare, demna de un cap al unei familii tradiționale, familie unde nu trebuie sa iti faci prea multe griji fiindcă Dumnezeu are grija de toate.